În urmă cu vreo doi ani, într-o vară, pe când eram în Italia, am fost la un fel de petrecere. Italienii au o sărbătoare numită Ferragosto. Eram cu Claudia, Dayana, frate-meu, vecinelul Francesco, Simone și alții. Mai întâi ne-am luat câte-o bere (eu cu fetele), iar mai spre seară când au venit și băieții, Francesco a cumpărat două sticle de vin. A ajuns cam câte un pahar la fiecare, dar eu cu Claudia am sorbit și din paharele altora! La un moment dat, au rămas doar tineri în cort (sărbătoarea la Venas se face într-un cort, vin muzicanți, se dansează, se mănâncă). Majoritatea erau concentrați la un joc, pe care nu am reușit să-l înțeleg! Și cum erau ei concentrați, Dido (Francesco) a furat două pahare de bere, pe care tot eu cu Claudia le-am băut! Începuse tipa de la care a furat Dido berea să facă un scandal monstru pe-acolo, dar n-a băgat-o nimeni în seamă!
Nu știu dac-am mai băut vreo ceva, dar mă amețise bine băutura pe care o băusem. Și pe Claudia. Îmi amintesc că-ncepusem să-ntind mână să fac cunoștință cu persoane pe care le cunoșteam deja, dar cu care n-aveam absolut nicio treabă. Mai rău, l-am întrebat pe unul dacă-și mai amintește când am jucat fotbal cu el, adică de când s-a rugat de mine să joc fotbal cu el. Ce rușine!! Alcoolul dă prea mult tupeu! Da... și apoi eu cu Claudia ne-am dus să ne pișăm pe pista ciclabilă! Cââât tupeu! Ar fi putut să ne vadă cineva! Cine știe... poate chiar ne-a văzut cineva!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu