A versus Z

    Am dormit 13 ore azi-noapte și m-am trezit cu un așa chef de viață! Bine, probabil a contribuit și cafeaua. Cafeaua îmi dă o energie inefabilă! Și datorită (sau „din cauza” ar zice alții) acestui chef de viață mă aflu aici! Am fost la liturghie la ora 12 și în timpul celebrării imaginația mea și-a dat de lucru și ori de câte ori îmi zbura gândul în altă parte, ceea ce-mi apărea în minte erau titluri și conținuturi de postări, așa că m-am decis să scriu când ajung acasă. Vroiam să scriu ceva de bețiile mele, dar n-o să scriu în articolul ăsta, pentru că am altceva de zis acum!
   M-am dus în Piața Unirii să aștept autobuzul. Până acolo am tot încercat să-mi sun verișoara care-mi respingea apelurile pentru că avea oaspeți și nu putea să vorbească. Bineînțeles că n-am știut, altfel nu mai insistam. N-am știut nici că-mi respinge apelurile. Am crezut că se pierde semnalul!

   După vreo cinci minute de stat în stație a venit un microbuz (duminica, 46-le și 19-le sunt microbuze). De obicei îmi place să mă urc printre ultimii când sunt destul de mulți oameni care vor să urce. Azi am vrut să urc ultima, dar îmi zice domnul (care era în vârstă și pe care îl numesc domn pentru că e un adevărat gentleman) din fața mea: „Haideți, domnișoară!” și îi zic: „Nu! Urcați dumneavoastră!” (că sunt foarte respectuoasă uneori). Dar domnul insită: „Haideți!!!” M-am urcat până la urmă, ce puteam să fac?! După vreo 2-3 minute de mers, îmi zice același domn: „Luați loc, domnișoară!” Dar cum aș putea să mă așez când lângă mine este un domn în vârstă?... și îi zic: „Luați loc dumneavostră!” „Haideți, domnișoară, ca să nu stricăm treburile aici! Ia loc, îngeraș!” M-am așezat, ce puteam să fac?! Ce pot să zic e că n-am mai întâlnit un om atât de gentil (s-a mai auzit apoi în microbuz „Luați loc, domnișoară!”) Totuși, e nasol că există în societatea de astăzi persoane care sunt exact opusul acestui om. Odată în autobuz s-a urcat o bătrânică și a obligat-o pe o tipă din fața mea să se ridice de pe scaun că ea e operată la femur și că vai, locurile alea sunt destinate bătrânilor. A-nceput doamna să ne facă în toate felurile fiindcă nu suntem în stare să stăm în picioare și s-o lăsăm pe ea să stea jos. Totuși, ar fi fost banal să nu mă așez dacă locul era liber. Dacă ea s-a urcat când autobuzul era plin, nu e vina noastră, a tinerilor, cei care stăm jos pentru că venim obosiți de la școală, nu ca doamna care probabil venea de la piață de unde și-a cumpărat o legătură de pătrunjel. (Să nu mai zic că a zis că noi nu putem fi obosiți, „că doar ce faceți la școală! Stați pe scaun!”) Ei na, are doamna liber pe toate liniile, n-are ce să facă acasă și merge și ea la piață... și apoi ia autobuzul când vine lumea de la școală, facultate... că mai spre dimineață nu putea să meargă! Dar na... dimineață nu e multă lume-n piață... și pe ea tre' s-o vadă lumea! „O să vă dau la ziar!!” Ok, îmi zic, să vedem câți sunt de acord cu matale! Probabil că nici n-o s-accepte editorii să scrie un articol despre tinerii care nu-i lasă pe bătrâni să stea jos în autobuz. Și era un domn profesor în autobuz și i-a zis bătrânei: „Doamnă, când o să am vârsta dumneavoastră o să stau în picioare intenționat, ca să arăt că încă sunt puternic la 80 de ani!” Bineînțeles că au fost și alții care ne-au luat apărarea! Eu n-am zis nici „pâs”... doar râdeam pe sub mustăți! Și morala e: nu te mai lua de tineri, că tot tu o să pierzi!