Terorizată de muzică

    N-am fost înzestrată cu cine știe ce calități vocale. Vreau să spun, acestea lipsesc cu desăvârșire. Întotdeauna am fost terorizată de orele de muzică din școală. În generală îmi tremura vocea când cântam în fața colegilor. Acum nu-mi mai tremură, însă sunetele care-mi ies pe gură sunt relativ distorsionate. Anul trecut, în primul semestru, am preferat să primesc un 4 decât să mă fac de râs în fața colegilor. În al doilea semestru, nu știu prin ce minune, m-a auzit doar pr. profesor cântând. Când îmi venise rândul să cânt, proful, văzând că nu știu să bat măsura, mi-a zis că mă ascultă la sfârșitul orei, ca să mai repet până atunci. Astfel, în pauză (se sunase și n-a mai avut timp să mă asculte) m-am dus la catedră și i-am cântat. Deci nu m-a auzit niciun coleg.
   Anul ăsta, în schimb, a trebuit să cânt în fața tuturor! Mamă, ce rușine! M-am stresat 3 săptămâni până mi-a venit, într-un final, rândul să cânt! Nu mai țin minte cum am cântat în primul semestru, dar în al doilea chiar am dat-o în bară! M-a pus să-ncep cântecul de cinci ori, ultima dată spunându-mi: „Hai, asta e ultima dată! Dacă nu-ți iese, nu mai încerci! Trebuie să cânți mai cu patos! Dacă nu cânți tare, sunetele n-au cum să iasă clare! E adevărat că registrul tău vocal este cel care... este, dar trebuie să te străduiești mai mult!” Să nu mai zic că dragii mei colegi vociferau: „Hai că tre' să cânte și alții!”, „Încearcă să cânți celălalt cântec!”, bla bla bla. Până la urmă e bine că n-au râs de mine! Partea critică e că draga mea colegă m-a înregistrat. Nu-nțeleg sensul. Chiar vroia tipa să intru-n pământ ascultându-mă?!
    Dincolo de asta, nu știu care-a fost inteligentul care a decis ca elevii să fie ascultați la orele de muzică. Nu toți au calități vocale, nu toți au curaj și e ceva pentru care nu se poate acorda un calificativ pentru că nu ține de tine dacă te pricepi sau nu. Eu chiar mi-aș dori să pot cânta, ba mai mult, îmi place să cânt și chiar visez să devin o cântăreață. Ha ha, aș deveni bogată și o să-mi permit și eu un SUV și un VERTU. 

Leul misterios

      Prin ianuarie, când erau reducerile alea super, mi-am cumpărat o super geacă de blugi cu mâneci de piele. N-am apucat încă s-o port în societate. Aștept să-și închidă soarele gura! Și chiar abia aștept, îmi place la nebunie! Nu vroiam să mă laud cu feblețea mea, ci vroiam să spun ce-am descoperit în buzunarul interior al gecii, de fapt. Nici mie nu mi-a venit să cred. Într-o seară, înainte să plec la liturghie, mi-am mai admirat o dată noua achiziție... și ghici ce mi-a venit în minte?! Să caut prin buzunare, că poate găsesc vreo ceva! Pipăi buzunarul interior, de-a cărui existență nici nu știam șiiiiiiiii.... UN LEU! Nou-nouț, de un verde uimitor, împăturit simetric, cu un miros îmbătător! Am început să scotocesc prin memorie, dar n-am reușit să descopăr vreun moment în care să fi introdus leul în buzunar. Și un asemenea leu impecabil găsești doar în pungile promoționale de Lay's. Și eu anul ăsta n-am găsit niciun ban în pungile de chips... de fapt, nici nu prea am mâncat!
„Deci și prin urmare”, leul ăsta e misterios. Adică nu chiar. Probabil producătorii, eventual vânzătorii, au vrut să facă o surpriză cumpărătorului. Și chiar au reușit! Pentru asta, o să-l păstrez mereu acolo în buzunar!!!

Ratsami's birthday

   Pe vremea când învățam în Italia am cunoscut o tipă din Tailanda pe nume Ratsami. După ce a apărut Claudia, tipa s-a simțit înlăturată și s-a certat cu mine. Mi-am cerut scuze în toate modurile, dar n-a vrut să mă ierte. În vacanța de vară din 2011, Claudia a invitat-o pe tipă la ea acasă, să vedem dacă acum mă iartă. A fost foarte încântată să mă vadă și m-a invitat la ziua ei. Foarte fain a fost, ce pot să zic! M-au îndopat ai săi cu o grămadă de specialități tailandeze: creveți pe grătar, calamari, frigărui cu nu știu ce fel de carne, involtini primavera, cartofi prăjiți, tort, toate delicioase, dar prea multe! Claudiei i s-a făcut rău! Nu știu ce-am mai făcut în  rest, vroiam doar să mă laud c-am mâncat mâncare tailandeză!!

Dido

Tot acum doi ani l-am cunoscut pe Dido. Îmi povestise Claudia de el și chiar eram dornică să-l cunosc, mai ales că-mi era vecin. Într-o seară ne-am dat din nou întâlnire cu Dayana la barul de la ea din sat. După ce-am băut acolo ceva alcool, nu mai țin minte ce, am decis să mergem în celălalt sat, la Tiziano, fiindcă era prea mare plictiseala la barul ăla. Aveam de mers aproximativ 5 km pe jos. Lângă Valle se află Tai di Cadore. Aici se ținea un spectacol, nu știu în onoarea cui. Când am ajuns acolo, o fetiță de vreo 5 ani cânta „California gurls”. Cum să nu ne oprim s-o ascultăm?!! Era așa de amuzantă, mai ales că stâlcea engleza! După asta ne-am continuat drumul și într-un final am ajuns la Tiziano (Pieve di Cadore). Acolo am dat de Dido, care era destul de beat. Am făcut cunoștință cu el. Chiar mi-a plăcut, așa beat cum era! Pe la vreo doișpe, după ce ne-am delectat dansând, a venit frate-meu după noi. A venit și Dido. El și cu frate-meu au devenit foarte buni prieteni. Prietenia însă n-a durat prea mult, apărând controverse din ambele părți. Nu era chiar întreg la minte tipul. Dormea cu mă-sa în pat! 

La Tai di Cadore

Dido beat muci

Road bar, hot-dog, Baileys, aparențele-nșală!

Tot acum vreo doi ani am fost cu Claudia și frate-meu într-un super bar, cu tot felul de chestii americane pe pereți, Road Bar. Ne-am luat câte un hot-dog, super delicios! Și pentru că mai aveam puțină vreme de pierdut, până termina mama treaba, am mers cu Claudia la tejghea să luăm un Baileys. Claudia băuse doar o dată și era înnebunită după el! Ne-ntreabă barmanul: „Dar voi sunteți majore?!” „Nu, dar nu luăm pentru noi. Luăm pentru tipul de acolo, el e major!” Ne-a dat el până la urmă și am băut pe ascuns păhărelul. În parcarea de la bar, frate-meu a scos mai greu mașina din parcare, care era cât de cât îngustă. Mă-ntreb ce-a zis barmanul! Probabil: „Și-a făcut Baileys-ul efectul! Ce mai e și cu tinerii din ziua de azi! Se urcă beți la volan!”

Prima dată când s-a-mbătat Dayana a fost acum doi ani! 
Ne-am dat întâlnire cu Dayana într-un bar la ea în sat. Eu cu Claudia băusem la ea acasă nu mai țin minte ce, pe ascuns, să nu ne vadă mă-sa. Aa.. și am mai adus eu niște cremă de Whisky pe care am băut-o la barul respectiv, care nu era prea populat. Claudia mai adusese cam jumate de sticlă de ceva și cică am vrut noi să ne luăm la întrecere, care bea mai repede. Bineînțeles că eu trebuia să mă înec! Mi-am murdărit și noua pereche de pantaloni albi. Băutura aia era roșie. Asta s-a-ntâmplat pe terasa barului. 
După ce-am băut ce-am adus de-acasă, ne-am dus în bar și-am cerut niște Baileys. Am pronunțat exact așa cum se scrie, că na, am zis că dacă sunt în Italia tre' să mă-nțeleagă omul. Și barmanul, care era tailandez, a-nceput să mă ia la mișto: „Ceee? Ce vrei?! Aaa, vrei să zici Beilis?!” și oricum nu mi-a dat fiindcă n-aveam 16 ani. A trebuit să intervină Dayana și să-i arate buletinul. Am băut noi Baileys-ul și după ce fetele au jucat niște calcetto cu niște tipi (un fost coleg de-al meu, de care-mi plăcea când i-am fost colegă (jumate de an, în clasa a VII-a) și  un altul) ne-am luat câte un Jack! Fetele au jucat din nou calcetto și eu, pentru că nu-mi place să mă uit la alții cum se joacă ceva ce nu-s capabilă să joc, m-am retras undeva pe acoperișul barului. După ce mi-am revenit din tristețe, m-am reîntors în bar. De data asta nu se mai jucau, ci erau afară, la o masă. Tipul mi-a dat să gust băutura din paharul lui. „Ghicește ce-i!” Îi zic: „Havana Club”, asta fiind prima băutură care mi-a venit în minte. Îi văzusem numele afișat prin bar. „Chiar asta e!” Hmmm... ce bună era!
Dayana se-mbătase de-a binelea! 
Pe la 1 ne-am decis să plecăm acasă. Venisem în satul vecin cu bicicleta, pe pista ciclabilă, prin pădure, de-o parte prăpastie, de-o parte - munte. Aveam lanternă la bicicletă, dar faza nașpa era că noi eram... bete! Am ajuns întregi acasă, totuși! Claudia era puțin îngrozită! Și ce-am mai cântat pe drum!! În sat ne-am întâlnit cu Dido. Am stat puțin de vorbă cu el și după am plecat acasă. Claudia a mai rămas cu el. Îi priveam de la geam cum vorbesc. Îmi plăcea de tip...
A trebuit să-mi spăl blugii în noaptea aia. Dimineață trebuia să plec la mare și vroiam neapărat să-mi iau noii mei blugi albi!

Petre petrecere

Ultima dată când am fost în Heaven a fost prin noiembrie, la început, 2012. Am fost doar eu cu July. În club n-am fost singure, colegii de clasă și de școală a lui July mișunau în jurul nostru. July are o grămadă de pretendenți! Am stat pe o canapea și până să dansăm a trebuit să bem ceva. Ne-am luat câte-o vodkă cu Redbull, iar mai târziu l-am trimis pe un tip să ne ia câte-o Becks, dar pentru că n-avea ne-a oferit tipul câte-o Heineken. Beacs! Dar până la urmă, ce contează?! Tot ce-i gratis e bun. După ce mi-am mai luat o bere ( lui July nu i-am luat fiindcă era deja beată și nu vroiam s-o car în brațe acasă) am dansat. E prima dată când nu-mi amintesc exact ce s-a întâmplat. Știu că dansam cu July și niște băieți. Un coleg de-al lui July mi-a cerut adresa de facebook și i-am zis că n-are rost să i-o dau fiindcă după ce-i accept cererea îl dau afară. Mi-a zis: „Nu contează, e reciproc!” Cert e că după ce i-am acceptat cererea de prietenie, l-am dat afară. După ceva timp l-am adăugat din nou și acum vreo două săptămâni am observat că m-a eliminat... și el! 

În noaptea aia am auzit pentru prima dată Gagnam Style. Nu-mi amintesc momentul, dar mi-a povestit July a doua zi. Am și dansat. Dădeam din mâini doar. Făceam și eu ce făcea lumea, nu văzusem niciodată videoclipul. 

Poza pe care nu-mi amintesc s-o fi făcut

Ne-am întors în sat pe jos. Era un frig de crăpau pietrele. Ca să nu-mi stric Converșii, am mers circa 5 km în șosete!

Petre petrecere. Poți merge la o petrecere chiar dacă nu ești invitat!

În vacanța de Pasti din 2012 am fost în Italia. Într-o seară am ieșit și noi (eu, Claudia, Dayana, frate-meu), ca oamenii. Frate-meu cu Dayana nu vroiau să merga la Tiziano (locul unde se dansează) așa că am mers într-un bar. Se dansează și acolo uneori, doar că nu e prea multă lume, având în vedere că localul e destul de mic. După ceva timp, eu cu Claudia ne-am dus la Tiziano, ca să ne distrăm și noi puțin. Am mers la tejghea și ne-am luat o băutură albastră, Blue Eyes, care ne-a albăstrit limbile și buzele într-un hal fără de hal. Apoi am mers din nou la tejghea să ne luăm câte-o bere. Erau acolo doi tipi, destul de în vârstă pentru noi. Îi pupă unul mâna Claudiei și celălalt îl imită pe prietenul lui și-mi pupă și mie mâna. Nu știu ce-au vorbit ăia cu Claudia, dar la un moment dat au întrebat ce vrem de băut. Și-am primit câte-o Beck's! Și ca să nu complicăm situația, am fugit din local, cu scuza că tatăl Claudiei a venit după ea! Ne-am întors la celălalt local și după ce-am sorbit berile, frate-meu ne-a dat sticla lui prețioasă de Grappa. Eu cu Claudia am sorbit juma' de sticlă. Frate-meu n-a băut fiindcă era șofer, iar Dayana pentru că nu era o prea mare amatoare. Fiindcă nu mai era nimic de făcut acolo, ne-am întors în sat. Frate-meu a deschis muzica, a scos sticla de Grappa din portbagaj și am început să bem și să dansăm. Michael Jackson și Skrillex ne-au făcut seara minunată!

În drum ce mergeam spre casă, am dat de o fostă cafenea în care cineva își celebra ziua. Am întrebat pe cineva ce se întâmplă acolo și persoana respectivă ne-a spus să intrăm. Eu nu eram prea beată, așa că n-am vrut să dansez, dar la insistența unui m-am suit și eu pe masă (lumea dansa pe mese). Nu-mi plăcea prea mult, având în vedere că nici n-am fost invitată la petrecere, așa că am plecat acasă. Ceilalți doi au rămas acolo și s-au distrat...

Wine wiiiiine

În urmă cu vreo doi ani, într-o vară, pe când eram în Italia, am fost la un fel de petrecere. Italienii au o sărbătoare numită Ferragosto. Eram cu Claudia, Dayana, frate-meu, vecinelul Francesco, Simone și alții. Mai întâi ne-am luat câte-o bere (eu cu fetele), iar mai spre seară când au venit și băieții, Francesco a cumpărat două sticle de vin. A ajuns cam câte un pahar la fiecare, dar eu cu Claudia am sorbit și din paharele altora! La un moment dat, au rămas doar tineri în cort (sărbătoarea la Venas se face într-un cort, vin muzicanți, se dansează, se mănâncă). Majoritatea erau concentrați la un joc, pe care nu am reușit să-l înțeleg! Și cum erau ei concentrați, Dido (Francesco) a furat două pahare de bere, pe care tot eu cu Claudia le-am băut! Începuse tipa de la care a furat Dido berea să facă un scandal monstru pe-acolo, dar n-a băgat-o nimeni în seamă! 
Nu știu dac-am mai băut vreo ceva, dar mă amețise bine băutura pe care o băusem. Și pe Claudia. Îmi amintesc că-ncepusem să-ntind mână să fac cunoștință cu persoane pe care le cunoșteam deja, dar cu care n-aveam absolut nicio treabă. Mai rău, l-am întrebat pe unul dacă-și mai amintește când am jucat fotbal cu el, adică de când s-a rugat de mine să joc fotbal cu el. Ce rușine!! Alcoolul dă prea mult tupeu! Da... și apoi eu cu Claudia ne-am dus să ne pișăm pe pista ciclabilă! Cââât tupeu! Ar fi putut să ne vadă cineva! Cine știe... poate chiar ne-a văzut cineva!

Știu doar că i-am dat șapca jos din cap!

Am băut de multe ori la viața mea! Chiar de prea multe ori!! În 2010, când m-am întors în vară din Italia, am început să frecventez clubul Heaven. A doua oară când am mers am băut prea mult: bere, shot-uri de tequila și altele pe care nu mi le amintesc (mai beam și din paharele altora)! Știu că era un tip care mă scotea din sărite... dar nu știu de ce... probabil se uita insistent la mine... Și cum dansam și cum el se uita la mine, i-am dat șapca jos din cap. Nu mai țin minte ce-am mai făcut, sau ce mi-a zis ăla, dacă mi-a zis vreo ceva, dar cert e că am răsturnat masa plină cu băuturi la care stătea ăla. După câtva timp m-am trezit cu bodyguarzii lângă mine! „Ce i-ai făcut tipului?!” Eu care chiar nu-mi aminteam, sau poate că-mi aminteam dar eram prea inteligentă să spun (sincer chiar nu pot să-mi dau seama) i-am zis unuia dintre bodyguarzi: „Nu știu! Știu doar că i-am dat șapca jos din cap!” și nu mi-au mai zis nimic. Au plecat și eu mi-am continuat seara fericită!

Jerk

Am scris în postarea precedentă că prima dată când m-am îmbătat a fost la acel pub. Adevărul e că mă

făcusesm mai muci altă dată. Adică atunci, la pub, nu prea eram beată. Mi se părea doar. Nu prea aveam

experiență.

Deci, prima, prima dată când m-am îmbătat a fost pe 16 mai 2010. Sper să nu mă înșel și-acum. Dacă-mi

amintesc o altă dată o să scriu. 16 mai era de ziua mea și era cu o zi după ce-am aflat rezultatul la examenul

de matematică. Eram foarte bucuroasă că am luat 6, 25! Îi spusesem lui July că-i dau de băut dacă iau peste

5! Oricum ar fi trebuit să-i dau fiindcă era ziua mea. Am cumpărat eu o sticlă de Angelli, parcă și o sticluță

de

Alexandrion. Vinul spumant vroiam să-l beau și cu prietenul meu. Nu știu pe la ce oră ne dădusem noi

întâlnire. Cert e că tot îl sunam și-mi spunea că o să vină, dar nu mai venea. Nu știu exact pe unde era (îmi

spuseseră nu știu ce tipe că era în satul vecin cu fosta lui) și cred că intenția lui a fost ca eu să aflu ca să se

despartă mai ușor de mine! Inteligent băiat, ce să spun!

Să nu mai zic că după ce-a venit (cu mult timp întârziere) nici n-a vrut să bea cu mine. Ba mai mult, mi-a zis

că maică-sa nu-l mai lasă să stea până târziu fiindcă a luat notă mică la examen. Precizez că a luat 9,05. Sper

să nu mă înșel! Hmm... să vină la mine cu o chestie din asta drept de ziua mea!!!

Și-am băut vinul cu July. Eu am băut mai mult de jumate de sticlă. Și se mai adaugă și Alexandrionul la asta.

Cert e că atunci când am ajuns acasă am stat cu capul în vasul wc-ului și am vomitaaaaat. M-a și filmat frate-

meu ca apoi să mă amenințe că-i arată filmarea mamei! M-am pus în pat... mamă, ce senzație! Cum se mai

învârtea patul cu mine!

Și-a doua zi: „Mă doare capul, mă doare, c-am băut de supărare, c-am băut de supărare!” și „la noapte” n-

am mai băut cu toate că „cui pe cui se scoate”!!

Cana pe care i-am dat-o jerk-ului cadou

Dacă eu am vomitat imediat după ce am băut, July a vomitat la școală! Ha ha!

Beer beeeer

     În articolul precedent am scris despre ultima mea beție. Acum am să scriu despre prima. 
     După ce am terminat clasa a VIII-a, un prieten se întorsese din Anglia și cum e la noi obieciul, cel care se întoarce acasă, dă de băut. Se deschisese un pub în sat și am mers și noi să vedem cum e. Eram cu mai mulți verișori și cu niște prieteni. Cea mai mică era vară-mea, July (12 ani). A venit și tipul venit din Anglia. A oferit un rând de bere, apoi altul, apoi altul... și a mai oferit unul pentru ceilalți, că cică eu și July eram prea mici. Dar eu tot cam 4 beri am băut, c-am supt și din sticlele altora!! Țin minte că încercam să merg drept când am ieșit din curtea pub-ului. Sigur se uitau toți la mine, dar nu-mi păsa... nici nu mai vedeam bine, oricum!
Pe July o dusese acasă la mine Pufi, că era prea beată. Când am plecat eu, cică a venit și după mine să mă ducă acasă, că cică n-aș fi fost în stare să ajung singură. Când am văzut că vine după mine, am luat-o la fugă.   M-a ajuns și i-am zis că n-am nevoie să mă ducă: „Nu vezi că merg drept?!!”, dar el tot insista! Se pare că era mai beat decât mine!!! Nici în ziua de azi nu recunoaște asta. Dacă-l întrebi, zice că m-a dus în brațe până acasă, fiindcă nu eram capabilă să-mi folosesc picioarele. 

Poza e făcută în seara aia!

Moulin Rouge

    Am scris în articolul precedent că vreau să scriu despre bețiile mele. Cu toate că mi se pare o prostie să bei, mă fascinează să împart cu alții amintirile despre minunatele momente în care mergeam în șapte cărări. Întotdeauna mi-a plăcut alcoolul. Probabil se trage de la paharul de rachiu pe care mi l-a dat o mătușă la un praznic când aveam vreo 4 ani. Mi s-a spus că eram foarte veselă și glumeață după ce l-am dat pe gât.
   Ultima dată când am băut peste măsură a fost acum două luni, pe când eram în Italia. Exact cu o seară înainte să mă întorc în țară s-a dat o petrecere într-un sat vecin. Inițial n-am vrut să merg pentru că nu știam cu cine o să petrec seara, având în vedere că n-am prea multe cunoștințe pe-acolo. Mă invitase Claudia, prietena mea din Peru. Mi-a zis că mai mergem cu o tipă.
    Ne-am dat întâlnire în stație la Venas (aici locuiesc ai mei). Înainte să plec am golit sticla de Baileys pe care o aveam de la Revelion, asta pentru că n-aveam prea mulți bani și când n-ai bani, bei acasă! Mai era cam jumătate de sticlă, dar n-a avut un efect extraordinar asupra mea... adică eram doar puțin veselă. Când am ajuns în stație, Claudia (care avea tocuri) m-a trimis acasă la ea să pun cheile pe undeva pe-acolo fiindcă maică-sa s-a dus să plimbe câinele și  nu știa cu exactitate dacă și-a luat cheile. Faza e că eu n-am înțeles exact ce trebuie să fac. M-am oprit în fața ușii gândindu-mă unde să le pun și pentru că autobuzul trebuia să sosească din minunt în minut, le-am băgat  în cutia poștală. Ajung înapoi în stație și îi zic fetei că am băgat cheile în cutia poștală. Cutia poștală, de fapt nu era o cutie poștală pentru că lipsea cu desăvârșire. Cheile au ajuns deci de partea cealaltă a ușii. Și-a pus mâinile-n cap săraca fată... N-am aflat nici acum cum a reușit să intre maică-sa în casă. Probabil avea și ea un set de chei. Da, deci ăsta e primul semn că eram amețită!
    Am ajuns la locul petrecerii care se intitula „Moulin Rouge” (da, știu, ce mai titlu). Menționez că în timp ce mă pregăteam să plec venise sor-mea la mine și m-a întrebat: „Da' tu știi cum se numește petrecerea asta?!”. Eu, care n-aveam nici cea mai mică idee, îi zic: „Nu știu!” „Moulin Rouge”- îmi zice sor-mea. „Ei, doar nu crezi că o să fie ca-ntr-un bordel!” și n-a fost chiar așa, cu toate că la un moment dat am observat „dansatorii” (un tip și-o tipă), dar ei nu ofereau favoruri... adică nu știu, nu mă bag! Dincolo de această observație, am aflat la locul petrecerii că o să am parte de companie cunoscută (pentru mine erau cunoștințe, de alții erau cunoscute tipele pentru pițiponceala lor). Pentru început mi-am luat un cocktail (Malibu cu Cola) care a costat 5 euro, deci deja mi se dusese jumătate din buget. Mă invitaseră fetele la dans, dar n-am acceptat... fiindcă dacă nu-s amețită nu pot să dansez! Mi-am mai luat o bere... și-nc-o bere și-am rămas fără bani. Pentru că eram singură la masă de ceva vreme, m-am hotărât să merg la dans. Gagicile erau drept în față. Alcoolul începuse să-și facă puțin efectul. Mă simțeam aproape minunat... mai aveam nevoie doar de puțin... alcool! După ceva vreme de dans, a venit și frate-meu la petrecere, pe care l-am invitat pentru că n-avea cine să mă ducă acasă. Inițial trebuia să merg cu nu știu ce prietenă de-a Claudiei, dar la locul destinației mi-a zis: „Nu mai poți veni cu noi. Sună-l pe Ale!” Îl sun pe frate-meu și-i zic: „Alo! Da' ce faci? Ai plecat de la muncă? Eu sunt la Valle! Știi ce mișto e?! Nu vii și tu?!”... și a venit și el. În timp ce dansam, vine la mine Dayana (o prietenă din Cuba) și-mi zice că Ale e la bar. Mă duc la frate-meu, care era acolo cu un prieten și mă întreabă dac-am băut vreo ceva. I-am zis ce-am băut dar am menționat și faptul că n-a avut niciun efect. Mi-a comandat un shot de ceva. Excelent era! Era vodkă de piersici! Îi zic: „Ce bun e!” și mi-a mai dat comandă de unul. După vreo cinci minute am început să simt efectele. Eram foarte veselă, dansam fără niciun stres, nu-mi păsa absolut deloc (aproape!) de ce zice lumea. La un moment dat am ieșit afară și am dat de frate-meu, care era cu niște prieteni cu care eu n-am nicio treabă. Mă-ntreabă: „Îi mai cunoști?! și îi zic: „Certo!” „Atunci cine-i ăsta?” „Vittorio... Veneto parcă!” E adevărat că se numește Vittorio tipul, dar Vittorio Veneto e numele unei localități! Deci eram beată...
    După ce a plecat Claudia, am rămas singură, că fetele celelalte dansau în altă parte. Plină de curaj, ca niciodată, m-am dus la ele. „Pot să dansez și eu cu voi?!” Eram eu beată, dar tot îmi era rușine cu ele. Una, după ce că era și voluminoasă, se dăduse în sutien. Alta, tot voluminoasă, avea rochița exact până sub fund. Cam toate aveau faimă de c***e. Dar am dansat cu ele, că n-aveam cu cine altcineva.
    Pe la 1 m-a sunat frate-miu și mi-a zis că plecăm, că la 5 trebuie să plece la muncă... bla bla bla. Am ajuns acasă pe la unu jumate și cică am început să citesc fiindcă trebuia să termin de citit cartea pe care i-o dădusem cadou lui taică-meu. Vedeam în ceață, dar citeam! Mai mult printre rânduri, cred! M-am pus la somn pe la trei, dimineață trebuia să merg la biserică pe jos, în satul vecin. Și nu mai zic că muream de somn!   Pe la 4 jumate mă trezește sor-mea și-mi zice: „N-ar fi mai bine să mergi la biserică la Cortina? (aici lucrează frate-meu), ca să nu mai mergi pe jos până la Valle!” Eu, moartă de somn, îi răspund: „Dar trebuie să fac și duș, n-am cum!?” „Dar lasă că faci la mămica!” „Nu, chiar nu pot!” Dar cu vreo 5 minute înainte să plece frate-meu m-am trezit, m-am îmbrăcat și-am plecat și eu cu el. M-am mai culcat o oră la mama și când m-am trezit mi-era așa un rău!!! Nici chef de duș n-am mai avut. La biserică m-am așezat într-o bancă prin mijlocul bisericii. De obicei stau în ultimele bănci, dar acuma a insistat sor-mea să stăm acolo. După ce-a-nceput liturghia am început să mă-ncălzesc... mi-am dat jos fularul, dar tot nu m-am revigorat (cuvântul ăsta îmi aduce aminte de „Bâlciul de la Piscani”). Îi zic soră-mii: „Eu ies afară, mi-e rău!” și noroc c-am ieșit, căci cum am ieșit am și vomitat!
     Mi-a fost rău cam toată ziua. Am avut noroc că până ce-am ajuns la Padova de unde trebuia să iau autocarul să vin în România mi-a trecut cât de cât.
    Cui îi mai trebuie să bea?!! MIE!

A versus Z

    Am dormit 13 ore azi-noapte și m-am trezit cu un așa chef de viață! Bine, probabil a contribuit și cafeaua. Cafeaua îmi dă o energie inefabilă! Și datorită (sau „din cauza” ar zice alții) acestui chef de viață mă aflu aici! Am fost la liturghie la ora 12 și în timpul celebrării imaginația mea și-a dat de lucru și ori de câte ori îmi zbura gândul în altă parte, ceea ce-mi apărea în minte erau titluri și conținuturi de postări, așa că m-am decis să scriu când ajung acasă. Vroiam să scriu ceva de bețiile mele, dar n-o să scriu în articolul ăsta, pentru că am altceva de zis acum!
   M-am dus în Piața Unirii să aștept autobuzul. Până acolo am tot încercat să-mi sun verișoara care-mi respingea apelurile pentru că avea oaspeți și nu putea să vorbească. Bineînțeles că n-am știut, altfel nu mai insistam. N-am știut nici că-mi respinge apelurile. Am crezut că se pierde semnalul!

   După vreo cinci minute de stat în stație a venit un microbuz (duminica, 46-le și 19-le sunt microbuze). De obicei îmi place să mă urc printre ultimii când sunt destul de mulți oameni care vor să urce. Azi am vrut să urc ultima, dar îmi zice domnul (care era în vârstă și pe care îl numesc domn pentru că e un adevărat gentleman) din fața mea: „Haideți, domnișoară!” și îi zic: „Nu! Urcați dumneavoastră!” (că sunt foarte respectuoasă uneori). Dar domnul insită: „Haideți!!!” M-am urcat până la urmă, ce puteam să fac?! După vreo 2-3 minute de mers, îmi zice același domn: „Luați loc, domnișoară!” Dar cum aș putea să mă așez când lângă mine este un domn în vârstă?... și îi zic: „Luați loc dumneavostră!” „Haideți, domnișoară, ca să nu stricăm treburile aici! Ia loc, îngeraș!” M-am așezat, ce puteam să fac?! Ce pot să zic e că n-am mai întâlnit un om atât de gentil (s-a mai auzit apoi în microbuz „Luați loc, domnișoară!”) Totuși, e nasol că există în societatea de astăzi persoane care sunt exact opusul acestui om. Odată în autobuz s-a urcat o bătrânică și a obligat-o pe o tipă din fața mea să se ridice de pe scaun că ea e operată la femur și că vai, locurile alea sunt destinate bătrânilor. A-nceput doamna să ne facă în toate felurile fiindcă nu suntem în stare să stăm în picioare și s-o lăsăm pe ea să stea jos. Totuși, ar fi fost banal să nu mă așez dacă locul era liber. Dacă ea s-a urcat când autobuzul era plin, nu e vina noastră, a tinerilor, cei care stăm jos pentru că venim obosiți de la școală, nu ca doamna care probabil venea de la piață de unde și-a cumpărat o legătură de pătrunjel. (Să nu mai zic că a zis că noi nu putem fi obosiți, „că doar ce faceți la școală! Stați pe scaun!”) Ei na, are doamna liber pe toate liniile, n-are ce să facă acasă și merge și ea la piață... și apoi ia autobuzul când vine lumea de la școală, facultate... că mai spre dimineață nu putea să meargă! Dar na... dimineață nu e multă lume-n piață... și pe ea tre' s-o vadă lumea! „O să vă dau la ziar!!” Ok, îmi zic, să vedem câți sunt de acord cu matale! Probabil că nici n-o s-accepte editorii să scrie un articol despre tinerii care nu-i lasă pe bătrâni să stea jos în autobuz. Și era un domn profesor în autobuz și i-a zis bătrânei: „Doamnă, când o să am vârsta dumneavoastră o să stau în picioare intenționat, ca să arăt că încă sunt puternic la 80 de ani!” Bineînțeles că au fost și alții care ne-au luat apărarea! Eu n-am zis nici „pâs”... doar râdeam pe sub mustăți! Și morala e: nu te mai lua de tineri, că tot tu o să pierzi!