Moulin Rouge

    Am scris în articolul precedent că vreau să scriu despre bețiile mele. Cu toate că mi se pare o prostie să bei, mă fascinează să împart cu alții amintirile despre minunatele momente în care mergeam în șapte cărări. Întotdeauna mi-a plăcut alcoolul. Probabil se trage de la paharul de rachiu pe care mi l-a dat o mătușă la un praznic când aveam vreo 4 ani. Mi s-a spus că eram foarte veselă și glumeață după ce l-am dat pe gât.
   Ultima dată când am băut peste măsură a fost acum două luni, pe când eram în Italia. Exact cu o seară înainte să mă întorc în țară s-a dat o petrecere într-un sat vecin. Inițial n-am vrut să merg pentru că nu știam cu cine o să petrec seara, având în vedere că n-am prea multe cunoștințe pe-acolo. Mă invitase Claudia, prietena mea din Peru. Mi-a zis că mai mergem cu o tipă.
    Ne-am dat întâlnire în stație la Venas (aici locuiesc ai mei). Înainte să plec am golit sticla de Baileys pe care o aveam de la Revelion, asta pentru că n-aveam prea mulți bani și când n-ai bani, bei acasă! Mai era cam jumătate de sticlă, dar n-a avut un efect extraordinar asupra mea... adică eram doar puțin veselă. Când am ajuns în stație, Claudia (care avea tocuri) m-a trimis acasă la ea să pun cheile pe undeva pe-acolo fiindcă maică-sa s-a dus să plimbe câinele și  nu știa cu exactitate dacă și-a luat cheile. Faza e că eu n-am înțeles exact ce trebuie să fac. M-am oprit în fața ușii gândindu-mă unde să le pun și pentru că autobuzul trebuia să sosească din minunt în minut, le-am băgat  în cutia poștală. Ajung înapoi în stație și îi zic fetei că am băgat cheile în cutia poștală. Cutia poștală, de fapt nu era o cutie poștală pentru că lipsea cu desăvârșire. Cheile au ajuns deci de partea cealaltă a ușii. Și-a pus mâinile-n cap săraca fată... N-am aflat nici acum cum a reușit să intre maică-sa în casă. Probabil avea și ea un set de chei. Da, deci ăsta e primul semn că eram amețită!
    Am ajuns la locul petrecerii care se intitula „Moulin Rouge” (da, știu, ce mai titlu). Menționez că în timp ce mă pregăteam să plec venise sor-mea la mine și m-a întrebat: „Da' tu știi cum se numește petrecerea asta?!”. Eu, care n-aveam nici cea mai mică idee, îi zic: „Nu știu!” „Moulin Rouge”- îmi zice sor-mea. „Ei, doar nu crezi că o să fie ca-ntr-un bordel!” și n-a fost chiar așa, cu toate că la un moment dat am observat „dansatorii” (un tip și-o tipă), dar ei nu ofereau favoruri... adică nu știu, nu mă bag! Dincolo de această observație, am aflat la locul petrecerii că o să am parte de companie cunoscută (pentru mine erau cunoștințe, de alții erau cunoscute tipele pentru pițiponceala lor). Pentru început mi-am luat un cocktail (Malibu cu Cola) care a costat 5 euro, deci deja mi se dusese jumătate din buget. Mă invitaseră fetele la dans, dar n-am acceptat... fiindcă dacă nu-s amețită nu pot să dansez! Mi-am mai luat o bere... și-nc-o bere și-am rămas fără bani. Pentru că eram singură la masă de ceva vreme, m-am hotărât să merg la dans. Gagicile erau drept în față. Alcoolul începuse să-și facă puțin efectul. Mă simțeam aproape minunat... mai aveam nevoie doar de puțin... alcool! După ceva vreme de dans, a venit și frate-meu la petrecere, pe care l-am invitat pentru că n-avea cine să mă ducă acasă. Inițial trebuia să merg cu nu știu ce prietenă de-a Claudiei, dar la locul destinației mi-a zis: „Nu mai poți veni cu noi. Sună-l pe Ale!” Îl sun pe frate-meu și-i zic: „Alo! Da' ce faci? Ai plecat de la muncă? Eu sunt la Valle! Știi ce mișto e?! Nu vii și tu?!”... și a venit și el. În timp ce dansam, vine la mine Dayana (o prietenă din Cuba) și-mi zice că Ale e la bar. Mă duc la frate-meu, care era acolo cu un prieten și mă întreabă dac-am băut vreo ceva. I-am zis ce-am băut dar am menționat și faptul că n-a avut niciun efect. Mi-a comandat un shot de ceva. Excelent era! Era vodkă de piersici! Îi zic: „Ce bun e!” și mi-a mai dat comandă de unul. După vreo cinci minute am început să simt efectele. Eram foarte veselă, dansam fără niciun stres, nu-mi păsa absolut deloc (aproape!) de ce zice lumea. La un moment dat am ieșit afară și am dat de frate-meu, care era cu niște prieteni cu care eu n-am nicio treabă. Mă-ntreabă: „Îi mai cunoști?! și îi zic: „Certo!” „Atunci cine-i ăsta?” „Vittorio... Veneto parcă!” E adevărat că se numește Vittorio tipul, dar Vittorio Veneto e numele unei localități! Deci eram beată...
    După ce a plecat Claudia, am rămas singură, că fetele celelalte dansau în altă parte. Plină de curaj, ca niciodată, m-am dus la ele. „Pot să dansez și eu cu voi?!” Eram eu beată, dar tot îmi era rușine cu ele. Una, după ce că era și voluminoasă, se dăduse în sutien. Alta, tot voluminoasă, avea rochița exact până sub fund. Cam toate aveau faimă de c***e. Dar am dansat cu ele, că n-aveam cu cine altcineva.
    Pe la 1 m-a sunat frate-miu și mi-a zis că plecăm, că la 5 trebuie să plece la muncă... bla bla bla. Am ajuns acasă pe la unu jumate și cică am început să citesc fiindcă trebuia să termin de citit cartea pe care i-o dădusem cadou lui taică-meu. Vedeam în ceață, dar citeam! Mai mult printre rânduri, cred! M-am pus la somn pe la trei, dimineață trebuia să merg la biserică pe jos, în satul vecin. Și nu mai zic că muream de somn!   Pe la 4 jumate mă trezește sor-mea și-mi zice: „N-ar fi mai bine să mergi la biserică la Cortina? (aici lucrează frate-meu), ca să nu mai mergi pe jos până la Valle!” Eu, moartă de somn, îi răspund: „Dar trebuie să fac și duș, n-am cum!?” „Dar lasă că faci la mămica!” „Nu, chiar nu pot!” Dar cu vreo 5 minute înainte să plece frate-meu m-am trezit, m-am îmbrăcat și-am plecat și eu cu el. M-am mai culcat o oră la mama și când m-am trezit mi-era așa un rău!!! Nici chef de duș n-am mai avut. La biserică m-am așezat într-o bancă prin mijlocul bisericii. De obicei stau în ultimele bănci, dar acuma a insistat sor-mea să stăm acolo. După ce-a-nceput liturghia am început să mă-ncălzesc... mi-am dat jos fularul, dar tot nu m-am revigorat (cuvântul ăsta îmi aduce aminte de „Bâlciul de la Piscani”). Îi zic soră-mii: „Eu ies afară, mi-e rău!” și noroc c-am ieșit, căci cum am ieșit am și vomitat!
     Mi-a fost rău cam toată ziua. Am avut noroc că până ce-am ajuns la Padova de unde trebuia să iau autocarul să vin în România mi-a trecut cât de cât.
    Cui îi mai trebuie să bea?!! MIE!