Terorizată de muzică

    N-am fost înzestrată cu cine știe ce calități vocale. Vreau să spun, acestea lipsesc cu desăvârșire. Întotdeauna am fost terorizată de orele de muzică din școală. În generală îmi tremura vocea când cântam în fața colegilor. Acum nu-mi mai tremură, însă sunetele care-mi ies pe gură sunt relativ distorsionate. Anul trecut, în primul semestru, am preferat să primesc un 4 decât să mă fac de râs în fața colegilor. În al doilea semestru, nu știu prin ce minune, m-a auzit doar pr. profesor cântând. Când îmi venise rândul să cânt, proful, văzând că nu știu să bat măsura, mi-a zis că mă ascultă la sfârșitul orei, ca să mai repet până atunci. Astfel, în pauză (se sunase și n-a mai avut timp să mă asculte) m-am dus la catedră și i-am cântat. Deci nu m-a auzit niciun coleg.
   Anul ăsta, în schimb, a trebuit să cânt în fața tuturor! Mamă, ce rușine! M-am stresat 3 săptămâni până mi-a venit, într-un final, rândul să cânt! Nu mai țin minte cum am cântat în primul semestru, dar în al doilea chiar am dat-o în bară! M-a pus să-ncep cântecul de cinci ori, ultima dată spunându-mi: „Hai, asta e ultima dată! Dacă nu-ți iese, nu mai încerci! Trebuie să cânți mai cu patos! Dacă nu cânți tare, sunetele n-au cum să iasă clare! E adevărat că registrul tău vocal este cel care... este, dar trebuie să te străduiești mai mult!” Să nu mai zic că dragii mei colegi vociferau: „Hai că tre' să cânte și alții!”, „Încearcă să cânți celălalt cântec!”, bla bla bla. Până la urmă e bine că n-au râs de mine! Partea critică e că draga mea colegă m-a înregistrat. Nu-nțeleg sensul. Chiar vroia tipa să intru-n pământ ascultându-mă?!
    Dincolo de asta, nu știu care-a fost inteligentul care a decis ca elevii să fie ascultați la orele de muzică. Nu toți au calități vocale, nu toți au curaj și e ceva pentru care nu se poate acorda un calificativ pentru că nu ține de tine dacă te pricepi sau nu. Eu chiar mi-aș dori să pot cânta, ba mai mult, îmi place să cânt și chiar visez să devin o cântăreață. Ha ha, aș deveni bogată și o să-mi permit și eu un SUV și un VERTU. 

Leul misterios

      Prin ianuarie, când erau reducerile alea super, mi-am cumpărat o super geacă de blugi cu mâneci de piele. N-am apucat încă s-o port în societate. Aștept să-și închidă soarele gura! Și chiar abia aștept, îmi place la nebunie! Nu vroiam să mă laud cu feblețea mea, ci vroiam să spun ce-am descoperit în buzunarul interior al gecii, de fapt. Nici mie nu mi-a venit să cred. Într-o seară, înainte să plec la liturghie, mi-am mai admirat o dată noua achiziție... și ghici ce mi-a venit în minte?! Să caut prin buzunare, că poate găsesc vreo ceva! Pipăi buzunarul interior, de-a cărui existență nici nu știam șiiiiiiiii.... UN LEU! Nou-nouț, de un verde uimitor, împăturit simetric, cu un miros îmbătător! Am început să scotocesc prin memorie, dar n-am reușit să descopăr vreun moment în care să fi introdus leul în buzunar. Și un asemenea leu impecabil găsești doar în pungile promoționale de Lay's. Și eu anul ăsta n-am găsit niciun ban în pungile de chips... de fapt, nici nu prea am mâncat!
„Deci și prin urmare”, leul ăsta e misterios. Adică nu chiar. Probabil producătorii, eventual vânzătorii, au vrut să facă o surpriză cumpărătorului. Și chiar au reușit! Pentru asta, o să-l păstrez mereu acolo în buzunar!!!

Ratsami's birthday

   Pe vremea când învățam în Italia am cunoscut o tipă din Tailanda pe nume Ratsami. După ce a apărut Claudia, tipa s-a simțit înlăturată și s-a certat cu mine. Mi-am cerut scuze în toate modurile, dar n-a vrut să mă ierte. În vacanța de vară din 2011, Claudia a invitat-o pe tipă la ea acasă, să vedem dacă acum mă iartă. A fost foarte încântată să mă vadă și m-a invitat la ziua ei. Foarte fain a fost, ce pot să zic! M-au îndopat ai săi cu o grămadă de specialități tailandeze: creveți pe grătar, calamari, frigărui cu nu știu ce fel de carne, involtini primavera, cartofi prăjiți, tort, toate delicioase, dar prea multe! Claudiei i s-a făcut rău! Nu știu ce-am mai făcut în  rest, vroiam doar să mă laud c-am mâncat mâncare tailandeză!!

Dido

Tot acum doi ani l-am cunoscut pe Dido. Îmi povestise Claudia de el și chiar eram dornică să-l cunosc, mai ales că-mi era vecin. Într-o seară ne-am dat din nou întâlnire cu Dayana la barul de la ea din sat. După ce-am băut acolo ceva alcool, nu mai țin minte ce, am decis să mergem în celălalt sat, la Tiziano, fiindcă era prea mare plictiseala la barul ăla. Aveam de mers aproximativ 5 km pe jos. Lângă Valle se află Tai di Cadore. Aici se ținea un spectacol, nu știu în onoarea cui. Când am ajuns acolo, o fetiță de vreo 5 ani cânta „California gurls”. Cum să nu ne oprim s-o ascultăm?!! Era așa de amuzantă, mai ales că stâlcea engleza! După asta ne-am continuat drumul și într-un final am ajuns la Tiziano (Pieve di Cadore). Acolo am dat de Dido, care era destul de beat. Am făcut cunoștință cu el. Chiar mi-a plăcut, așa beat cum era! Pe la vreo doișpe, după ce ne-am delectat dansând, a venit frate-meu după noi. A venit și Dido. El și cu frate-meu au devenit foarte buni prieteni. Prietenia însă n-a durat prea mult, apărând controverse din ambele părți. Nu era chiar întreg la minte tipul. Dormea cu mă-sa în pat! 

La Tai di Cadore

Dido beat muci

Road bar, hot-dog, Baileys, aparențele-nșală!

Tot acum vreo doi ani am fost cu Claudia și frate-meu într-un super bar, cu tot felul de chestii americane pe pereți, Road Bar. Ne-am luat câte un hot-dog, super delicios! Și pentru că mai aveam puțină vreme de pierdut, până termina mama treaba, am mers cu Claudia la tejghea să luăm un Baileys. Claudia băuse doar o dată și era înnebunită după el! Ne-ntreabă barmanul: „Dar voi sunteți majore?!” „Nu, dar nu luăm pentru noi. Luăm pentru tipul de acolo, el e major!” Ne-a dat el până la urmă și am băut pe ascuns păhărelul. În parcarea de la bar, frate-meu a scos mai greu mașina din parcare, care era cât de cât îngustă. Mă-ntreb ce-a zis barmanul! Probabil: „Și-a făcut Baileys-ul efectul! Ce mai e și cu tinerii din ziua de azi! Se urcă beți la volan!”

Prima dată când s-a-mbătat Dayana a fost acum doi ani! 
Ne-am dat întâlnire cu Dayana într-un bar la ea în sat. Eu cu Claudia băusem la ea acasă nu mai țin minte ce, pe ascuns, să nu ne vadă mă-sa. Aa.. și am mai adus eu niște cremă de Whisky pe care am băut-o la barul respectiv, care nu era prea populat. Claudia mai adusese cam jumate de sticlă de ceva și cică am vrut noi să ne luăm la întrecere, care bea mai repede. Bineînțeles că eu trebuia să mă înec! Mi-am murdărit și noua pereche de pantaloni albi. Băutura aia era roșie. Asta s-a-ntâmplat pe terasa barului. 
După ce-am băut ce-am adus de-acasă, ne-am dus în bar și-am cerut niște Baileys. Am pronunțat exact așa cum se scrie, că na, am zis că dacă sunt în Italia tre' să mă-nțeleagă omul. Și barmanul, care era tailandez, a-nceput să mă ia la mișto: „Ceee? Ce vrei?! Aaa, vrei să zici Beilis?!” și oricum nu mi-a dat fiindcă n-aveam 16 ani. A trebuit să intervină Dayana și să-i arate buletinul. Am băut noi Baileys-ul și după ce fetele au jucat niște calcetto cu niște tipi (un fost coleg de-al meu, de care-mi plăcea când i-am fost colegă (jumate de an, în clasa a VII-a) și  un altul) ne-am luat câte un Jack! Fetele au jucat din nou calcetto și eu, pentru că nu-mi place să mă uit la alții cum se joacă ceva ce nu-s capabilă să joc, m-am retras undeva pe acoperișul barului. După ce mi-am revenit din tristețe, m-am reîntors în bar. De data asta nu se mai jucau, ci erau afară, la o masă. Tipul mi-a dat să gust băutura din paharul lui. „Ghicește ce-i!” Îi zic: „Havana Club”, asta fiind prima băutură care mi-a venit în minte. Îi văzusem numele afișat prin bar. „Chiar asta e!” Hmmm... ce bună era!
Dayana se-mbătase de-a binelea! 
Pe la 1 ne-am decis să plecăm acasă. Venisem în satul vecin cu bicicleta, pe pista ciclabilă, prin pădure, de-o parte prăpastie, de-o parte - munte. Aveam lanternă la bicicletă, dar faza nașpa era că noi eram... bete! Am ajuns întregi acasă, totuși! Claudia era puțin îngrozită! Și ce-am mai cântat pe drum!! În sat ne-am întâlnit cu Dido. Am stat puțin de vorbă cu el și după am plecat acasă. Claudia a mai rămas cu el. Îi priveam de la geam cum vorbesc. Îmi plăcea de tip...
A trebuit să-mi spăl blugii în noaptea aia. Dimineață trebuia să plec la mare și vroiam neapărat să-mi iau noii mei blugi albi!

Petre petrecere

Ultima dată când am fost în Heaven a fost prin noiembrie, la început, 2012. Am fost doar eu cu July. În club n-am fost singure, colegii de clasă și de școală a lui July mișunau în jurul nostru. July are o grămadă de pretendenți! Am stat pe o canapea și până să dansăm a trebuit să bem ceva. Ne-am luat câte-o vodkă cu Redbull, iar mai târziu l-am trimis pe un tip să ne ia câte-o Becks, dar pentru că n-avea ne-a oferit tipul câte-o Heineken. Beacs! Dar până la urmă, ce contează?! Tot ce-i gratis e bun. După ce mi-am mai luat o bere ( lui July nu i-am luat fiindcă era deja beată și nu vroiam s-o car în brațe acasă) am dansat. E prima dată când nu-mi amintesc exact ce s-a întâmplat. Știu că dansam cu July și niște băieți. Un coleg de-al lui July mi-a cerut adresa de facebook și i-am zis că n-are rost să i-o dau fiindcă după ce-i accept cererea îl dau afară. Mi-a zis: „Nu contează, e reciproc!” Cert e că după ce i-am acceptat cererea de prietenie, l-am dat afară. După ceva timp l-am adăugat din nou și acum vreo două săptămâni am observat că m-a eliminat... și el! 

În noaptea aia am auzit pentru prima dată Gagnam Style. Nu-mi amintesc momentul, dar mi-a povestit July a doua zi. Am și dansat. Dădeam din mâini doar. Făceam și eu ce făcea lumea, nu văzusem niciodată videoclipul. 

Poza pe care nu-mi amintesc s-o fi făcut

Ne-am întors în sat pe jos. Era un frig de crăpau pietrele. Ca să nu-mi stric Converșii, am mers circa 5 km în șosete!